Expiră acordul cerealelor prin Marea Neagră, prețul grânelor crește la bursă

Prețul grâului a crescut semnificativ după anunțul purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, care a declarat luni, că Rusia iese din acordurile pentru transportul de cereale pe Marea Neagră, precizând  că acest lucru nu are legătură cu atacul asupra podului Kerci. Acordul se va finisa la miezul nopții, scrie digi.24.ro

Rusia a notificat oficial Ucraina, prin intermediul Ambasadei ruse la Minsk, în legătură cu suspendarea participării sale la acordul de export al cerealelor prin Marea Neagră, a declarat luni ambasadorul rus în Belarus, Boris Grîzlov, citat de Reuters. Ambasadorul rus a menționat că Ucrainei i-a fost transmisă o notă în acest sens prin intermediul canalelor diplomatice şi că acordul va înceta din 18 iulie. Acordul îi permitea Ucrainei să exporte cereale din porturile sale și să navigheze în siguranță prin Marea Neagră, spre strâmtoarea Bosfor din Turcia, potrivit CNN.

La bursa de cereale de la Chicago, cotaţiile futures la grâu au urcat luni cu 3,4%, până la 6,84 dolari per bushel, după ce anterior se înregistrase un avans de peste 4%.

Situația prețurilor este una diferită când este analizată piața cerealelor din RM, conform unui comunicat al Asociației Forța Fermierilor.

Asociația “Forța Fermierilor Menționează: “Se constată că din tot bazinul Mării Negre la moment în Moldova sunt cele mai joase prețuri la grâu ,orz și rapiță. Chiar și Ucraina un kg de grâu costă in medie de 2,9 lei pentru kg,pe când la noi în țară acest preț este de 2,5 lei’’.

Acordul, care în decurs de un an a permis plecarea a aproape 33 de milioane de tone de cereale din porturi ucrainene în pofida conflictului, urmează să expire luni la miezul nopţii ora Istanbulului.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, a negat că decizia Rusiei de a ieși din acord ar avea legătură cu atacul asupra podului Kerci, și că acestea sunt evenimente care nu au nicio legătură și că de îndată ce partea din acordurile privind Marea Neagră care privește Rusia va fi îndeplinită, Rusia va reveni imediat la punerea în aplicare a acordului,  a mai precizat Peskov.