EXPERT: Prețuri care vor lovi în cei mai vulnerabili

În luna octombrie 2021 indicele prețului de consum a crescut cu 2,1%, cea mai mare creștere din ultimii 11 ani. Precedentul anti-record a fost stabilit în februarie 2010, când preturile au crescut cu 2,3%, scrie expertul în economie, Veaceslav Ioniță.

Din grafic observă că prețurile și-au accelerat creșterea din iulie 2021. În valoare anuală, prețurile au ajuns la 8,8%, ceea ce reprezintă valoarea maximă din ultimii 6 ani. Potrivit lui Ioniță, cel mai probabil anul 2021 îl vom finaliza cu o inflație de 2 cifre de peste 10%.

Atragem atenția că inflația de până acum nu include scumpirea operată la gazele naturale, adaugă expertul.

Potrivit lui, locomotiva creșterilor de până în prezent o reprezintă produsele alimentare, care în luna octombrie au crescut cu 4%, cea ce este un record absolut pentru ultimii 21 ani. Ultima dată o creștere mai mare decât în luna octombrie a fost înregistrată tocmai în anul 2000, când în luna iunie produsele alimentare s-au scumpit cu 7%.

În valoare anuală produsele alimentare sau scumpit cu 12,7%, iar până la finele anului cel mai probabil v-a fi depășit recordul din 2007, când produsele alimentare s-au scumpit cu 15,4%.

Aceste scumpiri lovesc în mod special asupra păturilor social vulnerabile printre care în primul rând sunt pensionarii și familiile cu mulți copii, unde produsele alimentare reprezintă mai mult de 50% din coșul de consum.