Evoluția prețurilor la carburanți, analizată la Guvern

Un grup de experţi va analiza cadrul normativ privind modalitatea de reglementare a prețurilor la carburanţi. Anunţul a fost făcut de către prim-ministrul interimar, Aureliu Ciocoi, în cadrul unei şedinţe de Guvern.

Decizia a fost luată, după ce săptămâna trecută staţiile PECO au afişat costuri mai mari la motorină, benzină şi gaz lichefiat.

 „Trebuie să analizăm situația din domeniu și dacă e necesar, să pregătim modificări în legislație, pentru ca atât statul, cât și consumatorul să nu aibă de suferit. Consider că majorarea cheltuielilor agenților economici în condițiile unei crize pandemice este o urmare a unui management defectuos”, a relatat Aureliu Ciocoi, în cadrul ședinței.

Reprezentantul ANRE a menţionat că majorările sunt în concordanță cu realitățile pieței internaționale, acestea fiind condiționate de scumpirile de import și mărirea accizelor începând cu 1 ianuarie 2021.

Totodată, potrivit președintelui Consiliului Concurenței, Marcel Răducan, momentan, instituția efectuează investigații care îi vizează pe unii operatori petrolieri.

 „Chiar dacă nu avem pârghii legale suficiente, trebuie să analizăm opțiunea unei eventuale înțelegeri de cartel între companiile petroliere, care au majorat identic prețurile pentru carburanți”, a spus la întrunire președintele Consiliului Concurenței, Marcel Răducan.

Prețurile la combustibil au fost majorate la data de 16 ianuarie.