Eugen Tomac, candidatul propus pentru funcția de premier al României

Preşedintele Nicuşor Dan a semnat vineri decretul privind desemnarea lui Eugen Tomac, candidat la funcţia de prim-ministru al României. Odată cu această nominalizare, Tomac va avea 10 zile la dispoziție să formeze noul Guvern și să convingă partidele parlamentare să îi acorde votul de încredere.

Liderul de la Cotroceni a declarat că Eugen Tomac trebuie să formeze Guvernul României într-o perioadă foarte dificilă din punct de vedere politic. Potrivit acestuia, deputații români luptă între ei, iar pentru unii politicieni, interesele de partid sunt mai importante decât interesul național.

NICUȘOR DAN, președintele României:

„Și pentru că partidele, nu se înțeleg între ele, singura soluție posibilă este un prim-ministru care să fie independent de partidele din Parlament. El trebuie să reușească prin discuții individuale cu fiecare dintre aceste partide să ducă România în direcția în care o doresc românii. Asta înseamnă, direcție pro-occidentală, asta înseamnă păstrarea stabilității financiare și aici avem definirea bugetului pentru anul 2027”.

Nicușor Dan a mai subliniat că românii își doresc ca țara să fie digitalizată, iar Guvernul să lupte cu corupția. Potrivit șefului statului român, Eugen Tomac are suficientă experiență politică pentru a forma Executivul de la București.

Consolidarea parteneriatului cu NATO și Uniunea Europeană, securitatea românilor, atragerea investițiilor, competitivitatea economică, dar și aderarea României la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, sunt doar o parte din prioritățile noului Guvern care are nevoie de votul Parlamentului, a menționat deputatul european, Eugen Tomac.

EUGEN TOMAC, candidat propus la funcția de prim-ministru al României:

„Avem un război la graniță și vedem impactul. Vă asigur domnule președinte, că echipa pe care o voi forma și pentru care voi cere votul Parlamentului, va acționa cu maximă responsabilitate față de bugetul public și va respecta absolut toate angajamentele asumate de România în relația cu partenerii noștri internaționali”.

Potrivit presei de la București, de luni premierul desemnat va avea discuții oficiale cu liderii partidelor. Până atunci sunt așteptate și negocieri neoficiale cu PNL, PSD și USR pentru susținere.

Surse liberale au declarat că PNL cel mai probabil nu va vota Cabinetul Tomac, pentru a forța o nouă rundă de consultări la Cotroceni, unde să propună un premier din partid. USR, cel puțin în declarațiile publice, susține că se va coordona cu PNL.  Și AUR a anunțat că nu va vota viitorul Guvern, printr-o postare făcută de George Simion, joi seară, pe Facebook.

Din 2019 Eugen Tomac, este deputat în Parlamentul European. A avut două mandate de deputat în Parlamentul României în perioada anilor (2012-2019). Ele este președintele Partidului Mișcarea Populară din anul 2022. A mai ocupat această funcția în perioada anilor (2015-2020).

Citiți mai mult.

Agricultorii raportează pierderi din cauza înghețurilor

Stimați cititori!

Puteți citi știrile Agro TV Moldova în formatul convenabil pentru dumneavoastră pe Facebook și Instagram, urmăriți-ne pe Tik-Tok și YouTube. De asemenea, abonați-vă la canalul nostru de Telegram și Viber.

Dacă aveți ceva de împărtășit cu redacția, trimiteți observațiile și știrile dumneavoastră pe adresa noastră de e-mail: contact@agrotv.md.