Ești în căutarea unui loc de muncă sau vrei să-l schimbi pe cel vechi?

Ești în căutarea unui loc de muncă sau vrei să-l schimbi pe cel vechi cu unul nou și mai plătit? Ei bine, în perioada 1 – 5 februarie, ai șansa să îți găsești un astfel de job la Târgul Locurilor de Muncă din Moldova, eveniment organizat de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, în cadrul celei de-a XX-a ediție a Expoziției naționale „Fabricat în Moldova”.

Potrivit Agenșiei, la acest Târg, vor participa 30 de agenţi economici din diverse domenii de activitate ale economiei naționale, cu peste 1.500 de locuri de muncă vacante.

Totodată, vizitatorii mai pot afla și informații despre aproape 10.000 de locuri de muncă vacante înregistrate în baza de date a Agenției, dintre care circa 4.000 doar în municipiul Chişinău.

La această ediție a Târgului sunt invitați să participe și cetățenii ucraineni.

Persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă sunt așteptați la Târgul Locurilor de Muncă, care se va desfășura în perioada 1 – 5 februarie, între orele 10:00-18:00, în incinta Centrului „Moldexpo” din Chișinău.