Este sezonul ciupercilor de pădure. ANSA vine cu recomandări pentru a preveni intoxicațiile

Agenția Națională pentru Sănătate Publică vine cu atenționări în contextul în care toamna este sezonul ciupercilor de pădure, iar mulți amatori sunt tentanți să le colecteze personal sau să le procure din locuri neautorizate.

Astfel, pentru siguranța și prevenirea unor eventuale toxiinfecții, ANSA, vine cu câteva recomandări. Ciupercile trebuie să fie procurate doar din locurile autorizate, special amenajate, care au fost supuse controlului pentru siguranța alimentelor. De asemenea, recoltarea ciupercilor din păduri, implică riscuri asupra sănătății, în cazul în care nu le diferențiezi corect de cele otrăvitoare.

Consumul ciupercilor crude este contraindicat. În același timp, un lucru foarte important este respectarea regimului termic la depozitare.

Convingerile precum gătirea în oțet a ciupercilor își pierd toxicitate, înnegrirea cepei sau a usturoiului în timpul fierberii indică toxicitatea, aruncarea apei în care s-au gătit reduce toxicitatea – sunt false și pot costa viața.