Energia electrică, mai scumpă. Au intrat în vigoare noile tarife

Noile tarife aprobate de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică pentru energie electrică consumată de către moldoveni au intrat în vigoare.

Astfel, în continuare, conaționalii noștri din Centrul și Sudul Moldovei vor achita 4,77 de lei/kWh, cu 1,62 lei mai mult, iar locuitorii din Nord vor achita un tarif de 4,81 de lei/kWh sau cu 1,6 lei în plus.

Aceasta este a patra majorare a tarifelor la energie electrică din 2022, prima fiind pe 18 martie, dar nu și ultima, după cum a dat de înțeles chiar Natalia Gavrilița, în cadrul ședinței de miercuri a Guvernului.

Natalia Gavrilița, prim-ministrul Republicii Moldova: „Atunci când avem un deficit procurăm pe contracte de urgență sau chiar aflăm mai târziu prețul electricității procurate. Deci, vom ști abia la sfârșitul lunii cât ne costă cu adevărat și atunci vom putea decide dacă ne putem permite să cumpărăm pe asemenea contracte sau trebuie să facem deconectări.” 

În prezent, după cum a informat ministrul Infrastructurii, Andrei Spînu, Moldova cumpără din România energie electrică la prețuri diferite, adică, pentru orele de noapte plătim între 100 și 107 euro/MWh, pentru orele de dimineață: 140 – 274 de euro/MWh, iar pentru orele de seară: 184 – 351 de euro/MWh.

Anterior, Moldova cumpăra lumină de la Centrala de la Cuciurgan la prețul de 62,5 dolari MW/h, dar din cauza tensiunilor politice, Tiraspolul a refuzat să mai vândă țării noastre curent electric, de la întâi noiembrie.