Elevii din țară au revenit din vacanța de iarnă

Elevii claselor primare, gimnaziale și liceale din țară au revenit la ore, după vacanța de iarnă, care a durat 16 zile.

În acest sens, în cadrul ședinței operative din data de 9 ianuarie a serviciilor municipale ale Capitalei, șeful adjunct al Direcției generale educație, Andrei Pavaloi a menționat că, pe durata vacanței, în instituțiile de învățământ din Chișinău au avut loc lucrări de salubrizare, defrișarea arborilor și evacuarea gunoiului. 

Andrei Pavaloi, șef interimar al Direcției Educației Chișinău: „Referitor la revenirea elevilor la studii, vreau să menționez că începând cu ziua de astăzi încep orele în instituții. Nu există anumite probleme ce țin de livrarea agentului termic în instituții.”

Odată cu revenirea din vacanță, pentru elevi a început cel de-al doilea semestru de studii, care se va încheia pe 31 mai.

Până la sfârșitul anului de studii, elevii vor mai avea două vacanțe – cea de primăvară, care va dura patru zile și cea de Paști, de zece zile.

Potrivit Biroului Național de Statistică, în anul de studii 2022-2023, în Moldova activează peste 1.200 de instituții de învățământ primar și secundar general, în care își fac studiile circa 335.000 de elevi.