E bine să crești cânepă în gospodărie? / VIDEO

Un bărbat în vârstă de 50 de ani din localitatea Măgdăcești, raionul Criuleni, va incasa o amendă usturătoare după ce, în grădina acestuia au fost depistate mai multe plante de cânepă.

În număr de 867 de fire erau îngrijite pe o suprafață de 14 – 17 metri pătrați.

Urmare a celor depistate, cânepa a fost smulsă, ridicată, sigilată și trimisă pentru a fi supusă expertizei specializate.

Dacă vă fi găsit vinovat, acesta riscă amendă în mărime de la 10 000 la 20 000 de lei sau muncă neremunerată în folosul comunității de până la 100 de ore.

Ulterior s-a constatat că domnul a mai fost anterior judecat pentru acțiuni similare.

Acțiunea a avut loc în cadrul operațiunii MAC-2021, demarată de către Inspectoratul General al Poliției, în perioada 01 iunie – 31 august, care are drept scop combaterea consumului și traficului ilicit de droguri, în special al celor de origine vegetală, depistarea şi nimicirea plantelor cu conținut narcotic, precum şi identificarea persoanelor care se ocupă de cultivarea lor.

Oamenii legii vin cu un apel către cetățeni, să informeze serviciul specializat 112 atunci când observă încălcări de acest gen.