Drumurile vor fi evaluate la fiecare cinci ani
Siguranța rutieră va fi evaluată periodic pe întreaga rețea de drumuri din Republica Moldova, iar șoferii vor putea semnala online pericolele întâlnite în trafic. Parlamentul a aprobat, în prima lectură, un proiect de lege care introduce noi mecanisme pentru prevenirea accidentelor rutiere.
Evaluarea siguranței rutiere va deveni obligatorie cel puțin o dată la cinci ani pentru toate drumurile din Republica Moldova. Potrivit autorilor, legislația actuală nu permite evaluarea preventivă a drumurilor aflate deja în exploatare, astfel că investițiile sunt orientate, de cele mai multe ori, după producerea accidentelor. Noile prevederi urmăresc identificarea din timp a sectoarelor cu risc ridicat și direcționarea fondurilor către zonele cele mai periculoase.
NICOLAI MÎNDRA, secretar de stat, Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale: „Este o evaluare care urmează să o aplice administratorul de drum, în speță de a examina cât de sigură este rețeaua integrală de drumuri. Astfel, investițiile în siguranța infrastructurii rutiere urmează să fie direcționate către sectoarele de drum în care acestea pot genera cel mai mare impact în raport cu resursele investite.”
Noua procedură va include inspecții vizuale ale infrastructurii și analiza sectoarelor de drum aflate în exploatare de peste trei ani, unde s-au produs numeroase accidente grave. Totodată, va fi creat un sistem online prin care șoferii și ceilalți participanți la trafic vor putea raporta gropi, deficiențe de infrastructură sau alte pericole.
Potrivit datelor oficiale, de la proclamarea independenței au fost înregistrate peste 83 de mii de accidente rutiere, soldate cu aproape 13 mii de decese și peste 101 mii de persoane rănite. Un studiu al Băncii Mondiale estimează că accidentele rutiere foarte grave au provocat, doar în anul 2023, pierderi economice de aproximativ 450 de milioane de dolari, echivalentul a 2,7 la sută din PIB. Proiectul de lege urmează să fie examinat în lectura a doua, iar noile prevederi sunt planificate să intre în vigoare la 1 ianuarie 2028.
Citiți mai mult.
150 de milioane de euro pentru modernizarea agriculturii
Stimați cititori!
Puteți citi știrile Agro TV Moldova în formatul convenabil pentru dumneavoastră pe Facebook și Instagram, urmăriți-ne pe Tik-Tok și YouTube. De asemenea, abonați-vă la canalul nostru de Telegram și Viber.
Dacă aveți ceva de împărtășit cu redacția, trimiteți observațiile și știrile dumneavoastră pe adresa noastră de e-mail: contact@agrotv.md.