Premierul Dorin Recean a anunțat oficial în cadrul unei conferințe de presă că își încheie mandatul odată cu expirarea actualei guvernări. Acesta a mulțumit Partidului Acțiune și Solidaritate pentru încrederea acordată și a declarat că decizia de a se retrage este una personală și asumată.
Oficialul a mulțumit întregii echipe pentru buna conlucrare în această perioadă dificilă pentru țară.
DORIN RECEAN, prim-ministrul Republicii Moldova:
„Împreună cu Președinta Sandu, împreună cu deputații și membrii Partidului Acțiune și Solidaritate, cu care am început lucruri esențiale pentru țara noastră, dar și împreună cu toată societatea, alături de care astăzi suntem incredibil de aproape de obiectivul aderării la UE – toți împreună ne-am făcut datoria. Îi mulțumesc PAS pentru încredere și pentru mandatul de a conduce Guvernul Republicii Moldova în această perioadă complicată. Am lucrat cu oameni profesioniști, devotați, demni și curajoși din Partidului Acțiune și Solidaritate.”
Premierul a precizat că, acum 10 ani, PAS, în frunte cu Maia Sandu, „au pornit o luptă pentru democrație și independența reală a Republicii Moldova”.
Totodată, președintele Parlamentului, Igor Grosu, a declarat că va veni cu un candidat pentru funcția de prim-ministru.
IGOR GROSU, președintele Parlamentului Republicii Moldova:
„Am avut deosebita plăcere să avem o conlucrare cu domnul prim-ministru în toată acestă perioadă. A fost o perioadă foarte complicate pentru noi pentru întreaga țară. “
Într-o reacție publicată pe rețelele de socializare, președinta Maia Sandu i-a mulțumit lui Dorin Recean pentru colaborarea din ultimii ani, apreciind contribuția acestuia în perioadele dificile prin care a trecut țara. Șefa statului a subliniat că Recean „a fost omul cel mai potrivit pentru a conduce Guvernul și a ghida instituțiile statului ca să trecem cu demnitate prin multiple crize”, adăugând că a apreciat faptul că acesta „a acceptat să fie alături în acești ani complicați”.
Citiți mai mult:
Curs valutar: 14 octombrie 2025
Stimați cititori!
Puteți citi știrile Agro TV Moldova în formatul convenabil pentru dumneavoastră pe Facebook și Instagram, urmăriți-ne pe Tik-Tok și YouTube. De asemenea, abonați-vă la canalul nostru de Telegram și Viber.
Dacă aveți ceva de împărtășit cu redacția, trimiteți observațiile și știrile dumneavoastră pe adresa noastră de e-mail: contact@agrotv.md.