DOAR CEI VACCINAȚI SE VOR PUTEA ÎNTOARCE ACASĂ

Australia își va redeschide de luna viitoare frontierele, după 18 luni în care australienii nu au putut călători. „A venit momentul ca australienilor să li se redea viața”, a anunțat vineri premierul australian Scott Morrison, relatează DIGI24.

 

Australia va începe să îşi deschidă frontierele de luna viitoare, la 18 luni după interdicția impusă cetățenilor acestei țări de a călători în străinătate fără autorizație.

 

Scott Morrison a declarat că australienii vaccinați se vor putea întoarce acasă şi călători în străinătate „în următoarele săptămâni”, imediat ce obiectivul de vaccinare de 80% din populație va fi atins.

 

Morrison adăugat că rezidenții vaccinați ar putea sta în carantină la domiciliu timp de șapte zile la revenirea în țară, evitând astfel o carantină obligatorie şi costisitoare de 14 zile la un hotel impus, cum este în prezent.

 

În 20 martie 2020, Australia a introdus anumite restricţii, printre cele mai stricte din lume, privind trecerea frontierelor, ca răspuns la pandemia de coronavirus.

 

În timpul ultimelor 560 de zile, nenumărate zboruri internaţionale au fost anulate, iar călătoriile în străinătate au fost reduse la minim.

 

Familii au fost separate pe mai multe continente, cetăţeni australieni fiind blocaţi în străinătate, în timp ce rezidenţi străini au rămas blocaţi în Australia, neputând să-şi vadă prietenii sau părinţii.

 

Potrivit datelor Ministerului de Interne australian, peste 100.000 de cereri de intrare sau ieșire din ţară au fost respinse numai în primele cinci luni ale acestui an.