Din septembrie nu și-au mai primit salariile…

Cântă în ciuda greutăților din ultimele luni, de când sunt nevoiți să supraviețuiască fără salarii. Cei aproape 70 de profesori de la Colegiul de muzică și pedagogie din Bălți nu au fost remunerați deja de aproape trei luni. Dascălii se plâng că au intrat în datorii din cauza că trebuie să-și întrețină familiile și să-și achite creditele bancare.

Ghenadie Cebotaruș, profesor: „Noi ne facem munca, în pofida greutăților, pentru că studenții, copiii, nu sunt vinovați că ministerul nu alocă bani.  Încercăm să supraviețuim. Împrumutăm, care are posibilitatea.”

Marcela Șchiopu, profesoară: „Nu primim bani din luna septembrie și nu știm din ce cauză. Avem credite. Deja de două luni împrumut bani pentru a achita creditul. Niciodată nu am avut așa ceva la colegiu.”

Profesorii spun că este pentru prima dată când salariile întârzie atât de mult.

„Suntem tineri, cu copii mici pe care trebuie să îi întreținem, să achităm școala, grădinița și așa mai departe. Nu știm cine e de vină, cine răspunde de asta”.

Tatiana Volcova, profesoară: „Achitarea apartamentelor. Cineva poate are probleme de sănătate, cineva are copii, cineva are credite pe care nimeni nu le amână.”

Administrația colegiului a declarat la telefon că Ministerul Educației a alocat deja bani pentru achitarea salariilor profesorilor. Angajații își vor putea ridica banii abia la mijlocul lunii decembrie.

Vadim Vlas, director, Colegiul de Muzică și Pedagogie, mun. Bălți: „Se întâmplă din cauza finanțării. Adică, am fost finanțați până în luna septembrie. Deja am semnat un contract și așteptăm salariul pentru trei luni. Procedura durează trei săptămâni. Adică, contractul este deja semnat cu Ministerul Educației. A rămas procedura de finanțare a Ministerului Finanțelor.”

Eugenia Vasilachi, președintele sindicatului: „Am avut transferuri doar până în luna septembrie. Așteptăm din septembrie. Acum, de parcă au transferat 2,5 milioane de lei, dar salariul va fi după data de 15 decembrie.”

Între timp, studenții și-au primit bursele.

Eugenia Vasilachi, președintele sindicatului: „Personalul auxiliar al instituției au primit salariile pentru septembrie și octombrie, elevii și-au primit bursele pentru două luni. Profesorii nu au primit nimic, nici pentru luna septembrie”.

Reprezentanții Secției Financiar Administrative a Ministerului Educației, ne-au declarat că profesorii colegiului din Bălți sunt finanțați altfel din cauza numărului mic de studenți în instituție și că luna viitoare, dascălii își vor ridica salariile.

În prezent, la Colegiul de muzică și pedagogie din Bălți învață 140 de studenți.

sursa: NordNews.md