Din cauza secetei, apicultorii vor cere ajutorul Ministerului Agriculturii

Lipsa de precipitații din această vară îi pune în gardă pe apicultori. Aceștia ar putea strânge cu peste 50 la sută mai puțină miere față de anul precedent. Mai mult decât atât, acest sezon ar putea fi asemănător cu cel din 2020, în care apicultorii au suportat pierderi financiare enorme, iar multe familii de albine au pierit din cauza secetei. Președintele Asociației Naționale a Apicultorilor din Republica Moldova, Andrei Zagareanu a declarat pentru postul nostru de televiziune că în cel mai scurt timp va bate la ușa Ministerului Agriculturii pentru a cere ajutor.

Andrei Zagareanu, președintele Asociației Naționale a Apicultorilor: „Am luat decizia să venim cu un demers la Ministerul Agriculturii pentru a pune la curent despre situația în ramura noastră. Dacă este posibil să ne dea ceva ajutor de hrănit albinele, pentru că, într-adevăr e foarte grea toată această situație și trebuie de intervenit și hrănit albinele. La o familie ar trebui în jur de opt-zece kg de zahăr pentru pregătirea pentru perioada de iarnă.”

Apicultorii vor avea cheltuieli și mai mari începând din luna august, căci vor trebui să investească foarte mult în hrana suplimentară a albinelor. Aceștia vor începe să hrănească albinele pentru toamnă, pentru a le menține active până când va se va pregăti generația de albine pentru iarnă.

Andrei Zagareanu, președintele Asociației Naționale a Apicultorilor: „Acum ar trebui ca apicultorii și să hrănească albinele cu sirop envert sau sirop din zahăr și mai târziu să administreze și niște turte proteice. Asta pentru ca albinele să-și formeze corpul gras pentru perioada de iarnă.”

Din cauza secetei, albinele nu pot colecta nectarul de floarea-soarelui, deoarece, acestea sunt slăbite din lipsa de precipitații.

Andrei Zagareanu, președintele Asociației Naționale a Apicultorilor: „Plantele nu secretă nectar și chiar nu sunt dezvoltate în așa măsură ca albine să colecteze nectar. Nu demult trebuia să se colecteze ultimul cules principal de la floarea-soarelui și datorită secetei acesteia prelungite nu avem culesuri și plantații care ar secreta nectar destul de bine.”

Potrivit președintelui Asociației Naționale a Apicultorilor din Republica Moldova, Andrei Zagareanul, în Republica Moldova sunt în jur de 10 000 de apicultori, care dețin de la 30 de familii de albine până la câteva mii. Anual, în țară se produc în jur de 4000-5000 de tone de miere.