Din cauza războiului din Ucraina, tot mai mai multe cereri de azil se depun

Peste 8.000 de cereri de azil în R. Moldova au fost depuse la Biroul de Migrație și Azil după izbucnirea războiului din Ucraina la 24 februarie. Peste 7.100 dintre acestea sunt din partea unor cetățeni ucraineni.

Potrivit directorului Biroului de Migrație și Azil, Mihail Vodă, dacă în regim obișnuit, anual, instituția procesează până la 100 de cereri de azil, acum este un număr record. Funcționarul a menționat că a crescut și numărul de adresări pentru obținerea permiselor de ședere din partea cetățenilor străini, nu doar din partea celor ucraineni, cu peste 30%”.

Din numărul total de solicitanți de azil, circa 6.000 sunt bărbați, peste 1.200 – femei și 650 – copii.

În prezent, pe teritoriul R. Moldova se mai află 77.000 de refugiați ucraineni, dintre care 50.000 se află aici mai mult de 90 de zile.