Dezvoltarea sectoarelor hidroameliorației și zootehnic, aprobate printr-un proiect de lege

Proprietarii de terenuri care se află în aria de deservire a unui sistem centralizat de irigare și sau desecare funcțional, gestionat de Asociația Utilizatorilor de Apă pentru Irigații în baza contractului de împrumut de folosință, care nu sunt membri ai Asociației, vor achita Asociației o plată anuală pentru întreținerea infrastructurii funcționale de irigații și/sau desecare.

Parlamentul a aprobat proiectul de lege, care prevede soluționarea problemelor abordate de fermieri legate de gestionarea terenurilor agricole și a crescătorilor de animale, privind modul de folosință a pășunilor și fânețelor, asigurarea exploatării sistemelor centralizate de irigare transmise în contractul de împrumut de folosință.

De asemenea, au fost aprobate modificări ale Codului funciar și Legii zootehniei. Acestea prevăd că terenurile cu destinație agricolă, inclusiv din intravilanul localităților și fondul de rezervă, cu modul de folosință pășuni și fânețe, vor putea fi date în arendă de către autoritățile publice locale, la licitație, doar crescătorilor de animale care practică zootehnia în exploatații autorizate.

Astfel, fermierii cu terenuri ocupate de pășuni și fânețe vor putea obține nutrețuri pentru animale. Totodată, aceștia vor fi obligați să execute, anual, lucrările de întreținere și de ameliorare ale acestora. Pentru încălcarea regimului de exploatare a pășunilor și fânețelor, proiectul prevede sancțiuni.