Dezvoltarea satelor, cu ajutorul partenerilor europeni

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, în comun cu Federația Națională a Grupurilor de Acțiune Locală din România, vor avea parte de o cooperare extinsă, în cadrul proiectului LEADER. Această colaborare are drept scop să evidențieze rolul Grupurilor de Acțiune Locală din Republica Moldova și România. De asemenea, să evalueze implementarea strategiilor de dezvoltare locală.

Viorel Gherciu, Ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare: Aceasta conferință LEADER: România-Republica Moldova reprezintă o oportunitate reală de a cunoaște mai bine domeniul abordării LEADER în baza experienței de bună practică ale grupurilor de acțiune din ambele țări. Și aici sperăm că vom avea o cooperare cât mai îmbucurătoare pentru cetățenii noștri.”

Reprezentantul Grupurilor de Acțiune Locală din Republica Moldova și România, Alexandru Potor a declarat că această cooperare va contribui la dezvoltarea zonelor rurale de pe ambele maluri ale Prutului. „Baza GAL-urilor o reprezintă dezvoltarea locală plasată sub responsabilitatea comunității. Este una din cele mai bune modalități prin care un grup de comunități se poate autodetermina și poate să scoată la iveală cele mai bune resurse, cele mai bune competențe care să fie puse în slujba generală a binelui comun.”

În cadrul conferinței de presă, Președintele Rețelei Naționale LEADER, Marina Albu a menționat că acesta este un model preluat de la europeni. „Republica Moldova este țară care are în prezent legislație specifică pentru abordarea Leader și suntem prima țară non UE, care are cadrul legislativ pentru înregistrarea GAL-uri-lor și pentru finanțarea acestora din buget public.”

Din 2016, datorită acestui proiect, în Republica Moldova au fost create 32 de Grupuri de Acțiune Locală, fiind implicate 300 de sate.