Denis Shmyhal: 70 la sută din cerealele din Ucraina se exportă prin România

70 la sută din cerealele din Ucraina se exportă prin România. Declarația a fost făcută de prim-ministrul Ucrainei, Denis Shmyhal, în cadrul conferinței internaționale „Reconstrucția Ucrainei și rolul strategic al României”, organizată la Sinaia. În acest sens, oficialul a mulțumit partea română pentru sprijinul oferit.

DENIS SHMYHAL, premierul Ucrainei: „Parteneriatul nostru este larg și cuprinzător. Apreciem măsurile luate de România cu privire la aspecte financiare, sancțiuni. Cooperarea pe partea de logistică este deosebit de importantă, asigurăm coridor de transport pentru exportul Ucrainei. În prezent, 70 la sută din cerealele noastre se exportă prin România. Astfel, Ucraina continuă să fie un garant al securității alimentare globale.”

Oficialul a mai menționat că există mai mule priorități sectoriale în procesul de reconstrucție a Ucrainei. În primul rând, este vorba despre domeniul energetic, urmat de producția tehnicii militare. Pe locul trei se află domeniul agriculturii, apoi cel al resurselor naturale, al infrastructurii și ultimul fiind cel al tehnologiilor digitale.

DENIS SHMYHAL, prim-ministrul Ucrainei: „În toate aceste domenii suntem interesați de a stabili parteneriate cu vecinii noștri. Solicit comunității de afaceri din România să investească în economia Ucrainei, pentru că astfel se poate crește capitalul și se pot implementa proiecte ambițioase”

Potrivit organizatorilor evenimentului, la conferința organizată în perioada 14-15 decembrie sunt abordate mai multe subiecte de maximă importanță pentru procesul de reconstrucție a Ucrainei. De asemenea, rolul Dunării, provocările pentru libertatea de navigație, conectivitatea dintre România, Republica Moldova și Ucraina sau rolul SUA în regiunea Mării Negre.