Decizia Guvernului privind soarta unor sisteme centralizate de irigare

Guvernul a votat proiectul ce vizează transmiterea în gestiunea Agenției Apele Moldovei a bunurilor asociate unor sisteme centralizate de irigare, gestionate de mai multe întreprinderi de stat, stațiuni tehnologice pentru irigare, aflate în proces de insolvabilitate sau lichidare. 

Se propune ca aceste proprietăți să fie transmise în cele din urmă în comodat asociațiilor utilizatorilor de apă.

Proiectul a fost elaborat în temeiul solicitărilor mai multor asociații de utilizatori de apă pentru irigații, iar implemnetarea măsurilor propuse va contribui la ameliorarea situației din domeniul irigării și va oferi fermierilor posibilitatea de a administra, a întreține și exploata aceste sisteme în scopul practicării unei agriculturi performante, cu valoare adăugată și conservării capacităților hidrofile ale solurilor.

Agenția Proprietății Publice, în comun cu Ministerul Mediului și Agenția „Apele Moldovei” vor institui comisiile de transmitere a bunurilor şi vor asigura, în termen de 30 de zile, transmiterea lor în conformitate cu prevederile legii.
Ministerul Mediului, în termen de până la trei luni, va desfășura procedura de transmitere a sistemelor de irigare în folosință gratuită (comodat) asociațiilor utilizatorilor de apă pentru irigații, conform procedurii reglementate.

O parte din lucrările de delimitare și înregistrare a bunurilor transmise prin proiect au fost deja finalizate și celelalte lucrări rămase se va asigura din contul și în limita bugetului Agenției Proprietății Publice, inclusiv cu suportul Fondului de Dezvoltare Durabilă Moldova, în cadrul activității post COMPACT.