Decizia de a reveni la baştină s-a dovedit a fi corectă

Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului al Republicii Moldova  depune eforturi scontate pentru implementarea Programului LEADER, ce face posibilă finanțarea GAL-urilor din surse publice. Anul precedent a fost bogat în implementări de proiecte pentru mai mulţi beneficiari din GAL-urile raionului Drochia, care au beneficiat de mini granturi. O istorie inspirațională despre dezvoltarea rurală este şi cea a lui Alexandru Dascăl din satul Lazo, primăria comunei Hăsnăşenii Noi.

Atunci când a revenit acasă, Alexandru a văzut, că în satele din Moldova oamenii încearcă să facă schimbări pozitive, creează GAL-uri pentru a-şi realiza mai lesne visurile. Şi s-a gândit, că nu a dat greș cu această decizie. Ideea de a dezvolta o afacere în agricultură, mai ales în cultivarea legumelor în seră, îi păru că poate lua contururi reale.
Alexandru Dascăl din satul Lazo, parte-componentă a GAL „Valea Cuboltei”, împreună cu părinții săi, a dezvoltat activitatea de cultivare a legumelor în seră, bucurând consumatorii cu producție ecologică. Pentru a-și ușura munca, agricultorul a reușit să mecanizeze lucrarea solului cu un minitractor de modelul Hinomoto N200/20C, procurat dintr-un mini proiect. „Majoritatea lucrărilor în seră le facem manual, dar nu sunt multe brațe de muncă în sat, din acest motiv și am optat pentru tehnică performantă. Avem plug manual, dar trebuia să pierdem o mulțime de timp”, – povestește Alexandru.

Familia Dascăl cultivă castraveți, roșii, ceapă și ardei dulci, producția o comercializeaza în piețele angro din Chișinău. „Reușim să obținem și două recolte pe an pentru a ne acoperi cheltuielile. Iar în privința investiției în minitractor, cred că o vom răscumpăra în cinci ani, dacă va fi totul bine”, – conchide Alexandru Dascăl.
Alexandru a lucrat câțiva ani în Rusia, apoi s-a întors acasă, hotărât să investească în agricultură. „E mai bine acasă chiar dacă este mai greu. Am decis să mă stabilesc alături de părinți, iar faptul că oamenii încearcă să schimbe lucrurile, formează GAL-uri, mă face să cred că am luat o decizie corectă”, – afirmă tânărul antreprenor.

Tatăl și fiul Gheorghe și Alexandru DASCĂL sunt mândri de achiziția făcută
Tatăl și fiul Gheorghe și Alexandru DASCĂL sunt mândri de achiziția făcută

Asta a fost anul precedent. Anul curent lucrurile evoluează altfel. Condiţiile epidemiei de coronavirus a dictat şi a dispus alte reguli, anterior greu de imaginat. Alexandru Dascăl cu familia sa continuă să muncească cu drag la creşterea legumelor în seră, mai dificil acum este cu realizarea producţiei. O parte din producători caută piaţă de desfacere în municipiul Bălţi, însă nu este întru totul eficient şi suficient, condiţiile Situaţiei Excepţionale existente limitează accesul în pieţele de realizare a produselor agricole. Atunci noi am decis să diversificăm posibilităţile de căutare a pieţei de desfacere şi să ajutăm antreprenorii agricoli din GAL „Valea Cuboltei” să-şi realizeze mai cu succes producţia autohtonă. Astfel am deschis un magazin on-line, prin intermediul căruia producătorii autohtoni să-şi poată realiza producţia. Acum apelează la serviciile magazinului on-line nu doar producătorii de legume, dar şi cei de produse lactate, miere, încălţăminte, puieţi săditori etc. După ce COVID-19 va ceda şi viaţa va reveni în albia normală, astfel de magazine on-line, sperăm, vor supravieţui, formând o bună alternativă pentru realizarea cu succes a producţiei autohtone.
Oricum, vom depăşi această criză şi toate lucrurile vor decurge în albie normală.