De ce nu se cultivă struguri fără semințe în Moldova

Deși există cerere mare pentru struguri fără semințe pe piața locală și cea europeană, astfel de soiuri, numite și aperene, se cultivă pe suprafețe foarte mici în Republica Moldova, deoarece unele dintre ele, aduse din Italia, America sau Asia Mijlocie, nu sunt rezistente la ger.

Dumitru Mihov, agronom-șef la o gospodărie producătoare de struguri fără semințe din satul Burlacu, raionul Cahul, precizează că, din suprafața totală de struguri pe care o cultivă, soiurilor fără semințe le revine doar 5-7 la sută.

Soiurile aperene obținute la Institutul Național al Viei și Vinului, chiar dacă sunt mai rezistente la temperaturile joase și la boli, decât cele aduse, „deocamdată, nu au aspectul necesar pentru export”.

Producătorul menționează că strugurii fără sâmburi îi cultivă doar pentru experiență, iar aceștia sunt vânduți în special la Chișinău, Bălți și Cahul.

„În lume, soiurile aperene sunt cu 30-50% mai scumpe, față de cele tradiționale. În același timp, în Republica Moldova prețul strugurilor fără sâmburi este doar cu 10-20% mai mare față de strugurii obișnuiți”, a precizat Dumitru Mihov.

Producătorul mai spune că a exportat struguri cu semințe în România, Rusia, Ucraina și Polonia, dar a încercat să pătrundă și pe alte piețe din Europa. Potrivit lui, Germania și Austria au cerințe mai stricte, din punct de vedere al reziduurilor de pesticide, iar producătorii locali vor trebui să se conformeze acestora, dacă vor să-și extindă piețele de desfacere.

 

sursa: ipn.md