De azi începe Săptămâna Patimilor

Creștinii ortodocși au intrat în Săptămâna Patimilor. Acestea sunt zilele care preced Învierea lui Iisus și reprezintă o perioadă de smerenie și curățare sufletească înainte de cea mai mare sărbătoare a creștinătății – Paștele. În Săptămâna Patimilor preoții le recomandă creștinilor să postească mai strict, să se roage și să se mărturisească. Credincioșii sunt îndemnați să se ierte unii pe alții și să se împace cu cei cu care au fost certați.

În Săptămâna Patimilor oamenii ar trebui să conștientizeze că nu piroanele l-au răstignit pe Iisus, dar imensa Sa iubire față de micile noastre vieți, a declarat pentru AGRO TV Moldova, Vasile Ciobanu, parohul bisericii „Sfântul Ierarh Nicolae” din satul Costești, raionul Ialoveni.

VASILE CIOBANU, protoiereu mitrofor:

„Săptămâna Patimilor ar trebui să o petreacă cu ochii spre Crucea de pe Golgota a Domnului, Dumnezeu și Mântuitorul nostru Hristos. Căci de acolo, El ne îmbrățișează într-o îmbrățișare de dragoste nesfârșită. Și Îl vedem acolo pe Dumnezeul iubrii care ne îmbrățișează și ne cheamă. „Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi”. Și atunci fiecare va înțelege mai profund că noi facem același gest când iubim pe cineva, dragă tata, dragă mama, dragă frate. Deci, e gestul iubirii, îmbrățișării de pe Cruce. Atunci înțelegem mai ușor ceea ce ni se spune la botez: „Cine vrea să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ea Crucea sa și să-Mi urmeze mie, calea iubirii nesfârșite care le biruiește pe toate”.

În Săptămâna Mare, toate programele liturgice pe deplinătatea lor pot fi urmărite în mănăstiri, iar bisericile din sate au un alt program liturgic, a precizat protoiereul mitrofor, Vasile Ciobanu.

„Săptămâna se numește Săptămâna Mare, Lunea Mare, Marțea Mare, Miercurea Mare, toate zilele sunt mari. Fiecare zi are conținutul și semnificația ei. Toate slujbele pe deplinătatea lor pot fi urmărite în mănăstiri, toate cele 7 laude 24 de ore le repetă permanent și integral. Iar la bisericile de mir, noi începem programul Miercuri seara, având în vedere că satul are un alt ritm de viață”.

Creștinii postesc tot anul împrejur Miercuri și Vineri pentru că Miercuri, Iisus a fost trădat de către Iuda, iar Vinerea este ziua în care Mântuitorul a îndurat patimile, a subliniat protoiereul mitrofor, Vasile Ciobanu.

„Miercurea postim anul împrejur pentru că Domnul a fost trădat și vândut de către Iuda, zi de postire, de doliu pentru noi. Mai departe, vine Joia Mare care este, ziua centrală când încetează jertfa veche și se începe Euharistia – Cina cea de Taină, lecția Sfinților Apostoli când Domnul spală picioarele, Dumnezeu spală picioarele oamenilor. Deci, culmea smereniei. Și mai departe merge Vinerea Mare cu toate evenimentele ei, de la Ana la Caiafa, de la Caiafa la Pilat, cu drumul Crucii, Golgota și pe urmă răstignirea”.

Parohul bisericii „Sfântul Ierarh Nicolae” din satul Costești, raionul Ialoveni spune că în Vinerea Mare după ce se citesc Paremiile, Apostolul și Evanghelia, urmează momentul scoaterii Sfântului Epitaf (obiect de cult dreptunghiular, confecționat din in sau mătase, pe care este pictată sau brodată scena punerii Domnului în mormânt), „simbol al coborârii de pe Cruce a trupului Domnului şi a pregătirii lui pentru înmormântare”. Potrivit preotului, Epitaful sau cum i se mai spune în popor „Sfântului Aer” închipuiește îngroparea Domnului și Prohodul Său care este unul deosebit cu o tonalitate bisericească aparte.

Citiți mai mult:

De ce apar petele de petrol pe Nistru: explicațiile ministrului

Stimați cititori!

Puteți citi știrile Agro TV Moldova în formatul convenabil pentru dumneavoastră pe Facebook și Instagram, urmăriți-ne pe Tik-Tok și YouTube. De asemenea, abonați-vă la canalul nostru de Telegram și Viber.

Dacă aveți ceva de împărtășit cu redacția, trimiteți observațiile și știrile dumneavoastră pe adresa noastră de e-mail: contact@agrotv.md.