De azi, certificatul COVID poate fi descărcat online / VIDEO

Începând de vineri, 15 octombrie, cetățenii pot descărca online certificatul COVID-19, emis de către autoritățile din R. Moldova, care include certificatul de vaccinare, certificatul de testare și certificatul de recuperare, de pe pagina: certificate-covid.gov.md.

Modelul acestuia a fost aprobat în cadrul ședinței Comisiei Naționale Extraordinare pentru Sănătate Publică și va fi emis în baza datelor prezentate de către instituțiile medico-sanitare.

Potrivit Guvernului, certificatul digital COVID-19 facilitează libera circulație la nivel național și internațional, în condiții de siguranță pe perioada pandemiei COVID-19.

Documentul poate fi descărcat gratuit și este disponibil în limbile română/engleză. Acesta reprezintă o dovadă oficială că persoana a fost vaccinată împotriva COVID-19, s-a testat și are un rezultat negativ sau a avut COVID-19 și s-a vindecat.