Cumpără mere cu 1,40 lei și vând sucul cu 26,59

De obicei, pentru agricultori, toamna este anotimpul când ar trebui să se bucure de rezultatele muncii. Însă nu întotdeauna și nu pentru toți este așa.

O vorbă din bătrâni spune: „Ce-i în mână, nu-i minciună”. Pentru proprietarii de livezi, nu atât culesul roadei e prilej de împlinire, cât realizarea ei.

„De la ora 4 de dimineața sunt aici, avem 22 de tone de mere, le vând la 1. 20 lei.”

Olivia CUCOȘ, reporter AGRO TV: „Suntem pe teritoriul unei fabrici de procesare a merelor din Orhei, unde producătorii își așteaptă rândul câte 20 de ore pentru a-și vinde marfa, iar prețul pentru un kilogram de mere este de 1,40 lei. Fabrica, zilnic, reușește să proceseze până la 1000 de tone de mere.”

„Astăzi am 20 de tone, pe mașină 10 și pe remorcă 10, le aduc din Țaul, raionul Dondușeni.”

Oamenii stau în rând dis-de-dimineață, iar unii chiar și au înnoptat la porțile fabricii.

„De când sunteți aici?

De ieri sunt aici, am dormit aici, o descărcăm cum merge rândul, înaintea mea mai sunt două mașini, ba chiar dacă să le număr sunt 5, asta aici în drum, dar pe teritoriu încă nu știu. ”

„Merge greu, multe mere, multă marfă, așa e în acest an. De tot este obositor, foarte greu, și buletinele ne se învechesc câte puțin, când eram mai tineri, nici nu simțeam, dar acum…”

De vină pentru situația creată este supraproducția din acest an, susține și directorul fabricii.

Semion Mudrîi, director fabrică: „Capacitatea totală a întreprinderii permite să prelucrăm până la 1000 de tone. Pe teritoriul întreprinderii vin până la 1400-1500 tone. Anii precedenți, roada a fost mai mică, anul acesta, roadă este suficientă pentru prelucrare, dar este și multă roadă în plus. Anii precedenți se ducea mult la export, anul acesta, reieșind din calamitățile naturale ce au fost, nu s-au prelucrat la timp livezile, iar majoritatea mărului e preconizat pentru prelucrare.”

Iar pentru că e multă producție, prețul oferit este unul foarte mic.

„La moment, noi am stabilit prețul de 1,40 lei cu tot cu TVA, așa și lucrăm.”

”Reușiți să procesați toată cantitatea de mere?”

În 24 de ore procesăm până la 1000 de tone, restul ce vine așteaptă, un camion are un rulaj la 16, 18, 24 ore.  Aici este tehnică și totul depinde de cum se conformează cu procesul tehnologic.”

Fabrica va achiziționa fructe până în luna ianuarie, 2022.

„Este o supraproducție în acest an ?

Nu o socotim ca supraproducție, dar timpul de prelucrare tot e mai scurt, iar cantitatea ce se aduce, dacă ar fi până în decembrie-ianuarie, am prelucra tot ce  este.

Până când veți primi merele?

Totul depinde de timp, poate până în decembrie sau ianuarie.”

La Orhei se aduc mere din toată țara.

„Practic din toate regiunile primim mărul, nu am pus restricții sau cote oarecare. Majoritatea sunt pe contracte cu gospodăriile agricole, însă vin și persoane fizice. Anul acesta au apărut mulți producători noi.”

Pe piața din afară, sucurile moldovenești nu sunt acceptate, deoarece nu corespund cerințelor.

„La moment, este greu de spus despre piața de export. Fiind un produs de birjă, sucul concentrat de mere, piața mondială încă nu ne permite să ne stabilim. Suntem în așteptare și noi, sunt niște probleme cu calitatea sucului ce până la moment se vindea pe piața americană și europeană, chiar și China, dar nu corespund cerințelor.”

Un litru de suc de mere de la producător costă 26, 59 lei.