Cum se manifestă gripa aviară? Informații pentru deținătorii de păsări

Gripa aviară este o boală virală extrem de contagioasă cauzată de virusul gripal ce afectează mai multe specii de păsări de la care obținem produse alimentare (găini, curcani, prepelițe, bibilici, etc.), precum și păsările de companie și cele sălbatice. Ocazional, boala o pot contracta mamiferele și omul. Perioada de incubaţie este de 4-21 zile, scrie realitatea.md.

Din cauza mutațiilor rapide, nu există deocamdată un vaccin și riscul răspândirii în rândul oamenilor este mereu prezent.

Factorii care pot contribui la răspândirea virusului:
  1. globalizarea și comerțul internațional;
  2. piețele de păsări vii;
  3. păsările sălbatice și rutele de migrație.

La păsări, virusul Gripa Aviară poate fi răspândit prin contact direct cu secreții de la păsările infectate, în special prin materiile fecale sau prin intermediul echipamentului, hranei și apei contaminate.

Păsările sălbatice pot transporta virusurile în tractul respirator sau intestinal, dar acestea nu se îmbolnăvesc în mod obișnuit, ceea ce le permite să elimine viruși pe distanțe lungi.

Cum se manifestă infecția?

Simptome clinice:

  1. inapetență, încetarea ouatului;
  2. respirație greoaie, tuse, febră;
  3. creasta şi bărbiţele umflate, de culoare roşu închis;
  4. pete vinete pe picioare și secreţii din cioc şi nări;
  5. diaree apoasa, de culoare verzuie;
  6. inflamarea zonelor din jurul ochilor si gâtului.
  7. aripi zburlite, torticolis, răsucirea gâtului, paralizie;

Ce trebuie să facă deținătorii de păsări ?

  1. · Anunţaţi medicul veterinar cu privire la orice caz de îmbolnăvire sau moarte la animale și păsări.
  2. · Nu puneţi mâna goală pe cadavrele păsărilor.
  3. · Țineți păsările închise în adăposturi, pentru a evita contactul cu păsările din alte gospodării sau sălbatice.
  4. · Nu lăsaţi raţele şi gâștele pe bălţi sau lacuri.

Ce trebuie să facă crescătorii de păsări din ferme?

  1. · Trebuie să respecte normele de biosecuritate şi să acorde tot sprijinul medicilor veterinari şi autorităţilor sanitar-veterinare.
  2. · Să fie respectate regulile privind circulaţia şi transportul păsărilor.

REȚINEȚI!

Toate cazurile de suspiciune, morbiditate și mortalitate a păsărilor vor fi anunțate medicului veterinar teritorial.

Pe 24 ianuarie, Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor a anunțat despre identificarea unui focar de Gripă Aviară subtipul H5N1 la păsări domestice din satul satul Hirișeni, r-ul Telenești.