Cum poți deveni agricultor de succes în Moldova? VEDEȚI EXEMPLUL LUI PETRU MALER

Sunt oameni pentru care îndeplinirea unui scop înseamnă stabilirea altor noi obiective. Din această categorie face parte și producătorul agricol Petru Maler. Pe lângă livezile de vișin, cireșe, prun, măr pe care le deține, acum trei ani a înființat și o livadă de 10 hectare de caise, iar luna acesta a cules prima roadă.

Agricultura este domeniul care îi permite lui Petru Maler să experimenteze cel mai mult. A optat pentru livada de caise din dorința de a încerca ceva nou și afla cât de profitabile sunt asemenea fructe pe piață. „O decizie bună luată la timp” – consideră acum antreprenorul, ținând cont că produsele urmează să ajungă pe piața de desfacere din Europa. Caisele au fost sortate și duse la frigider pentru a fi răcite timp de câteva zile, iar ulterior vor fi livrate în Polonia. 

„Pe piața din Europa nu este ușor de pătruns, dar nu e nici imposibil. Dacă fructele au calibrul și calitatea necesară, plus un gust bun, acestea pot ajunge acolo unde ne dorim”, a menționat pomicultorul.

Anul acesta agricultorul a reușit să obțină o recoltă de 4 tone de caise la hectar.

„Ținând cont că e prima roadă, rezultatul este pe măsura așteptărilor. În vreo doi – trei ani sigur o să ajungem și la o recoltă de peste 20  tone la hectar.”, afirmă Petru Maler.

Totuși, curajul, ambiția și perseverența care îl caracterizează nu ar fi fost îndeajuns dacă nu exista accesul la irigare. Odată cu reabilitarea sistemului centralizat de irigare  „Jora de Jos”, prin intermediul programului Compact, producătorii din zonă nu se mai roagă de ploaie la fiecare an secetos. Chiar dacă vara aceasta a venit la pachet cu precipitații frecvente și abundente, Petru Maler oricum a irigat.

„În acest sezon am folosit aproximativ 70 mii metri cubi de apă pentru irigare. Ploaia e binevenită, dar nu înlocuiește irigarea, care este necesară pentru toate culturile agricole. Doar astfel putem ajunge la produse de calitate, criteriu ce dictează prețurile la vânzare”, a relevat fermierul.

Cu privire la problema supraproducției pe piață, de care se plâng la moment mulți agricultori, antreprenorul menționează că o analiză minuțioasă a pieței de rând cu un plan bine pus la punct te scutește de o asemenea dilemă. Nici la capitolul forței de muncă dumnealui nu întâmpină greutăți. Cu peste 40 de angajați permanenți plus sezonieri, se realizează fără dificultăți procesele agricole precum culesul, sortarea, ambalarea și altele.  

În total Petru Maler gestionează mai mult de 400 hectare de terenuri agricole în aria de deservire a SCI „Jora de Jos”.