Cum călătorim în România

România a exclus Republica Moldova din lista țărilor cu risc epidemiologic ridicat. Astfel, moldovenii cu cetățenie română pot intra pe teritoriul statului vecin fără să mai stea în carantină timp de două săptămâni. Măsura va intra în vigoare la data de 14 noiembrie.

Cei care deţin doar paşaport moldovenesc, vor avea însă, în continuare, interdicţie, aşa cum prevede o hotărâre anterioară a autorităţilor române.

Vor face excepție persoanele care au membri de familie de naţionalitate română,  posedă un permis de şedere peste Prut, se deplasează în interes profesional sau la studii, reprezentanții misiunilor diplomatice, dar şi cu scop de tranzitare.

Totuși, moldovenii cu cețățenie română la întoarcere acasă vor trebui să se autoizoleze pentru o perioadă de 14 zile.

Potrivit Listei statelor cu risc epidemiologic sporit de transmitere a coronavirusului elaborată de Ministerul Sănătății, România este inclusă în Zona Roșie.