Culturile de toamnă se dezvoltă normal, indiferent de temperaturi

Starea de vegetație a culturilor de toamnă este bună, datorită condițiilor climatice favorabile. Semănăturile de grâu de toamnă au avut parte în septembrie de o normă dublă de precipitații atmosferice, la fel și în noiembrie, fapt ce a permis o bună dezvoltare a acestora. Cel mai mare pericol de compromitere a semănăturilor va fi în martie-aprilie, când vegetația se intensifică, iar diferențele de temperaturi diurne și nocturne sunt mari.

„În acest an avem o situație mai bună, comparativ cu starea culturilor cerealiere de toamnă din anii precedenți, când germinarea și înfrățirea plantelor avea loc abia în februarie, martie, aprilie. O mare parte din suprafețele de culturi din Republica Moldova sunt deja în stadiul de înfrățire: cele semănate în noiembrie au înfrățit, iar cele semănate în octombrie încă nu, dar sunt într-un stadiu destul de bun. Astfel, ele cu mult mai ușor pot trece peste intemperii. Se datorează condițiilor climaterice favorabile. Cel mai mare pericol este totuși în primăvară, când diferența de temperatură dintre zi și noapte este destul de mare. Așa s-a întâmplat în 2003, când am pierdut grâul și orzul de toamnă”, este de părere dr. hab. Boris Boincean, directorul ICCC „Selecția”.

Totodată, cercetătorul a declarat că situația care se observă în anul curent a devenit tipică în ultimii ani, acestea fiind consecințele încălzirii globale.  

”Printr-un management corect al solului, se poate sechestra mai mult carbon în sol și, în felul acesta, se va reduce impactul negativ al secetei. Căldurile din această perioadă, într-adevăr, sunt un stres pentru culturile de toamnă și inclusiv și pentru cele multianuale: vii, livezi. Este un stres fiziologic pentru că vegetația culturilor de toamnă a început. Stresul va fi cu impact negativ dacă perioada cu temperaturi ridicate va fi de durată și dacă vom trece brusc la temperaturi negative. La sfârșitul lunii februarie, vom lua monolite de plante și vom vedea dacă vârful de creștere va fi viu”, a adăugat specialistul.

Boris Boincean atrage atenția că, temperaturile ridicate din această perioadă sunt un factor declanșator a multor boli și dăunători ai culturilor de toamnă, motiv din care fermierii trebuie să monitorizeze permanent situația din câmp.