Cu vaccinul după noi

Cazurile de infectare cu COVID-19 au scăzut față de săptămâna trecută cu 24%. Cel puțin asta arată datele prezentate de autoritățile din Sănătate, în cadrul unei conferințe de presă.

„Suntem la un pas de a opri pandemia. Populația eligibilă pentru vaccinare este cea de la 18 ani în sus, și doar pentru vaccinul Pfizer-BioNTech de la 17 ani în sus. Nu avem careva vârste limită pentru vaccinare,” afirmă Alexei Ceban, medic epidimiolog.

Vaccinarea împotriva COVID-19 rămâne unica soluție pentru a opri pandemia și a reveni la o viață normală. De aceea, vaccinul trebuie să ajungă în toate localitățile din Moldova.  

„Începând de săptămâna trecută, împreună cu „Crucea Roșie”, s-a început campania de informare la nivel național, cu accent pe informarea populației din mediul rural. Sunt antrenați peste 270 de voluntari, ei au avut prima instruire sâmbătă, aceste exerciții urmează să fie efectuate și următoarele săptămâni,” menționează Denis Cernelea, secretar de stat MMPSF.

Săptămâna trecută, Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemiţanu” a organizat un maraton de imunizare împotriva COVID-19. Astfel, au fost imunizate peste 4000 de persoane. Totodată, locuitorii municipiului Chișinău sunt așteptați la un alt maraton de vaccinare în perioada 28-30 mai.

„Pentru săptămâna curentă este planificat maratonul organizat în incinta Palatului Republicii, acest maraton este organizat de către primăria municipiului Chișinău împreună cu colegii din cadrul centrului municipal de vaccinare spitalul Sfânta Treime. Programul de lucru se va iniția de vineri între orele 9.00-22.00 și va activa trei zile, vor fi accesibile vaccinurile care sunt disponibile la moment.”

Țară noastră continuă să primească vaccin de la partenerii externi, ca ajutor umanitar.

„Republica Moldova e recepționat la finele săptămânii trecute 100.620 doze de vaccin Pfizer-BioNTech prin platforma Covax. Suntem recunoscători țărilor care participă la platforma Covax și ne ajută semnificativ să accelerăm procesul de vaccinare a cetățenilor,” spune Denis Cernelea, secretar de stat MMPSF.

Campania de imunizare a fost lansată pe 2 martie, iar până la ziua de astăzi au fost vaccinate peste 300.000 de persoane.

La 18 mai, Comitetul Național de Coordonare a Imunizării a decis lansarea integrală a etapei a treia de vaccinare împotriva COVID-19.