Criza lovește și în companiile mari din R. Moldova

Dacă pe timp de criză, se cer intervenții din partea Guvernului, trebuie să fie suportate consecințele, pentru că unele decizii pot avea efecte dureroase, a declarat ministrul Economiei, Sergiu Gaibu, în cadrul emisiunii „Rezoomat cu Ileana Pîrgaru” de la RliveTV, după ce directorul S.A „Floarea-Soarelui”, din Bălți a declarat că o decizie a Comisiei Situații Excepționale are efecte negative asupra activității întreprinderii și poate duce la sistarea activității acesteia. De cealaltă parte, ministrul spune că, pe timp de criză, economia se reorganizează, iar la Giurgiulești deja este construită o fabrică nouă de producere a uleiului, notează IPN.
S.A „Floarea-Soarelui”, din Bălți, care produce ulei îmbuteliat, s-a plâns recent că decizia Comisiei Situații Excepționale prin care exportul de ulei vegetal se scutește de TVA fără drept de deducere, aduce întreprinderea în pragul falimentului. Iar ministrul Economiei spune că lipsa eficienței întreprinderii nu trebuie pusă doar pe seama deciziei CSE, ci și pe seama echipamentelor învechite.
„Economia se reorganizează pe timp de criză, asta înseamnă atât riscuri pentru companii, cât și oportunități. Anumite companii trebuie să-și revizuiească strategiile, unii au întârziat să-și schimbe echipamentele. Avem multe companii cu echipamente extrem de vechi, de pe timpurile sovietice, ele nu sunt eficiente și atunci când ai consum de energie sporit, cum se întâmplă în condițiile actuale, ai putea să nu mai fii atât de rentabil pe piață. În același timp, se construiește o fabrică la Giurgiulești, de producere a uleiului și, bănuiesc, este mult mai performantă. De la Guvern se cer intervenții, unele pot fi mai dureroase. Dacă vrem intervenții din partea Guvernului, trebuie să înțelegem că sunt anumite consecințe. Unii le suportă mai ușor, alții mai greu. Scopul este să fie temperate tendințele mai puțin sănătoase”, a mai spus Sergiu Gaibu.
Ministrul a venit cu o reacție și la informațiile apărute în spațiul public potrivit cărora producătorul de materiale de construcții „Macon” și-ar putea sista activitatea. Compania spune că nu poate face față concurenței neloiale cu uzina de la Râbnița, care achită un preț mult mai mic la gaz și energia electrică.
„În privința întreprinderii „Macon” cunosc încă din anii 2000 că aveau o eficiență redusă a echipamentelor sovietice. Mai mult decât atât, acum există interes de a face investiții în producerea cărămizilor în Republica Moldova. În cazul „Macon”, trebuie și Consiliul Concurenței să-și facă lucrul, pentru că reprezentanții companiei invocă discrepanțe la condițiile de competitivitate. Este un subiect complicat pentru că astfel de regimuri variate nu prea există în lume. Căutăm soluții în privința lor”, a mai spus Sergiu Gaibu.
Combinatul de materiale de construcții S.A „Macon” sau uzina de cărămidă din Chișinău este una dintre cele mai vechi întreprinderi din Republica Moldova, care activează neîntrerupt de 122 de ani. Întreprinderea are 320 de angajați.