Creșterea prețurilor, un impas pentru fermieri

Scumpirea galopantă a motorinei, îngrășămintelor, ierbicidelor afectează fermierii, înainte de începutul unui nou sezon agricol, iar o parte dintre ei riscă să falimenteze. O soluție propusă de agricultori ține de compensarea accizelor la procurările de motorină și a taxei pe valoare adăugată.

„Toată lumea înțelege că aceste creșteri de prețuri la mijloacele de producție, cum ar fi motorină, îngrășăminte, pesticide afectează la modul direct agricultorii, iar ele, până la urmă, vor duce la creșterea costului produselor agricole. Produsele noastre și așa sunt practic necompetitive, nu mai vorbim de piața externă, dar și pe cea internă. Prin urmare, am adresat autorităților mai multe demersuri, ca să intervină cu acțiuni de sprijin financiar pentru fermieri în situația creată.”
Vasile Mîrzenco, Director executiv, FNFM

Pe lângă fermieri au de suferit și consumatorii finali, deoarece majoritatea produselor erau importate de pe piața ucraineană.

„Mai greu la fermierii se vor descurca consumatorii, căci încet amenințările de o criză alimentară devine reală. Din Ucraina, până acum, se importau cantități mare de produse agroalimentare. Importurile s-au oprit din acea direcție, iar din altă parte va fi la fel de problematic și vor fi la prețuri la fel mari. În final, oricum are de suferit doar consumatorul local, de aceea trebuie pe toate căile să îi susținem ”

Săptămâna trecută, pe piața carburanților din Republica Moldova s-a atestat, o situație fără precedent, când prețul angro al motorinei era cu 3-4 lei (29 de lei/litru) mai mare față de prețul de la pompă. Experții au vorbit despre o înțelegere de cartel a trei companii petroliere.