Creditele pentru fermierii din Moldova, tot mai scumpe

Creditele pentru agricultori devin tot mai scumpe urmare a politicii monetare restrictive a Băncii Naționale a Moldovei, scrie agroexpert.md.

În luna septembrie, băncile comerciale din Republica Moldova au acordat credite noi în sumă de 3,8 miliarde de lei, dintre care în monedă națională – 2 miliarde de lei.

Agricultura, deși este una din principalele ramuri ale economiei Republicii Moldova cu o pondere în PIB de circa 11%, soldul creditelor acordate ramurii este de 10,5%, iar industriei alimentare – 11%.

Rata medie nominală la creditele noi acordate în moneda națională a constituit 13,41 la sută. Persoanelor juridice le-au fost acordate credite cu o rată medie de 12,29 la sută, cu 4,2 puncte procentuale mai  mare față de septembrie 2021.

La împrumuturile în valută rata medie a constituit 4,27%, iar persoanelor juridice le-au fost acordate împrumuturi la o rată de 4,25%, cu 0,15 puncte procentuale mai mare față de luna similară a anului precedent.

Expertul în agricultură Viorel Chivriga susține că agricultorii au fost afectați puternic de seceta din anul curent, iar în prezent întâmpină dificultăți cu rambursarea împrumuturilor. „Ratele sunt în continuă creștere, iar o parte dintre fermieri se confruntă cu problema exporturilor, ceea ce le-a redus veniturile”.

Alexandru Slusari de la Asociația Fermierilor a cerut de nenumărate ori compensarea integrală a dobânzilor la credite, însă acest lucru nu s-a întâmplat.

În prezent statul acordă subvenții de până la 200 de mii de lei din rata dobânzii la creditele accesate pentru completarea mijloacelor circulante și, suplimentar, până la 150 mii lei pentru creditele accesate pentru proiectele investiționale.