COVID-19: 155 cazuri de infecție și trei decese

Numărul cazurilor de coronavirus continuă să oscileze de la o zi la alta. Alte 155 de cazuri pozitive COVID-19 au fost raportat pe întreg teritoriul țării, informează Ministerul Sănătății, cu privire la situația epidemiologică înregistrată marți pe întreg teritoriul țării.

Totodată, trei persoane și-au pierdut viața. De asemenea, în cadrul instituțiilor medico-sanitare din Moldova sunt internați 302 de pacienți confirmați cu infecția COVID-19, dintre care 44 sunt în stare extrem de gravă.

Bilanțul persoanelor infectate cu noul Coronavirus a ajuns astfel la peste 515.800 de cazuri, în timp ce numărul total al celor răpuși de pandemie a urcat până la 11.474 de cazuri.

În total, până acum, peste 502.450 de persoane s-au tratat de infecție.

Potrivit datelor actualizate ale Ministerului Sănătății, în săptămâna a 14-a din acest an, adică în perioada patru – zece aprilie, au fost înregistrate 1.266 de cazuri noi de COVID-19, mai puține față de săptămâna a 13-a, când au fost raportate 1.590 de cazuri. De asemenea, în scădere cu peste 25% a fost și numărul deceselor provocate de COVID-19, în total fiind înregistrate 21 de cazuri.