Continuă campania de informare împotriva COVID-19

Numărul cazurilor de SARS CoV 2 este în continuare alarmant.

În acest context, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență avertizează populația despre riscul mare de infectare.

La început de aprilie, au avut loc acțiuni de profilaxie în circa 120 de localități din 24 de raioane de la nordul și centrul republicii. Au fost împărțite peste două mii de pliante și informate în jur de opt mii de persoane cu privire la regulile de protecție.

Totodată, echipele mobile au difuzat mesaje audio în satele și orașele țării.

În acțiunile de prevenire au fost mobilizați 129 salvatori cu 53 unități de tehnică.

Măsurile de profilaxie, desfășurate în toate regiunile, inclusiv în  municipiul Chișinău, sunt organizate în cadrul Campaniei naționale de informare și responsabilizare “Fii în siguranță! COVID-19 nu a dispărut” .