Concurs de granturi pentru femeile din agricultură

Se anunță concurs de granturi în domeniul eficienței energetice. Astfel, PNUD anunță producătoarele agricole micro, mici și mijlocii din raioanele Ungheni, Hîncești, Telenești, Sîngerei, Șoldănești și Briceni că termenul – limită de participare la concursul de proiecte a fost extins.

Antreprenoarele pot participa la concurs până pe 20 septembrie 2023, ora 17:00.

De asemenea, se menționează faptul că producătoarele agricole micro câștigătoare vor obține granturi de până la 6000 dolari americani, iar producătoarele agricole mici și mijlocii – de până la 18.000 dolari americani. Contribuția financiară a beneficiarelor trebuie să fie de cel puțin 20 la sută din costul total al grantului, dar să nu depășească suma finanțării.

Granturile sunt destinate pentru proiecte de sporire a rezilienței energetice a afacerilor conduse de femei și vor fi acordate prin intermediul PNUD, din sursele financiare oferite de Agenția Austriacă pentru Dezvoltare și Guvernul Japoniei.

În același timp, participantele care au depus dosarul în perioada 4 iulie – 4 august 2023 nu trebuie să transmită dosarul repetat.

Pentru a afla mai multe detalii despre proiect, doritorii sunt rugați să acceseze pagina oficială PNUD Moldova sau să acceseze site-ul: https://axa.md/esap/