Comunitățile de energie vor avea o formă juridică proprie

Cetățenii, autoritățile locale și întreprinderile vor putea să se asocieze mai ușor pentru a produce, consuma și stoca împreună energie, inclusiv din surse regenerabile. Guvernul a aprobat un proiect de lege care introduce o formă juridică specială pentru comunitățile de energie. Acesta va facilita dezvoltarea proiectelor energetice la nivel local și va permite valorificarea mai eficientă a energiei produse în comunități.

Comunitățile de energie din surse regenerabile și comunitățile de energie ale cetățenilor sunt deja prevăzute în legislația Republicii Moldova, însă până acum nu au avut o formă juridică proprie.

Patru comunități-pilot, la Logănești, Cociulia, Chișinău și Codru, au fost create în baza unor forme juridice existente, precum societățile cu răspundere limitată și asociațiile obștești. Potrivit Ministerului Energiei, experiența acestor proiecte a arătat că formele juridice existente nu răspund pe deplin specificului comunităților energetice.

 DORIN JUNGHIETU, ministrul Energiei:

,, Un aspect important este că proiectul prevede expres posibilitatea participării  autorităților publice locale în cadrul comunităților de energie alături de cetățeni și întreprinderilor mici și mijlocii, ceea ce va determina dezvoltarea unor parteneriate locale și utilizarea directă de către aceștia a energiei produse în comunitate. Proiectul promovează principii esențiale privind participarea voluntar și deschisă, guvernanța democratică bazată pe principiul un membru, un vot,  utilizarea durabilă a resurselor energetice și dezvoltarea producției și consumului de energie regenerabilă la nivel local. “

Noua formă juridică va fi opțională și va avea statut de asociație non-profit și apolitică, cu personalitate juridică. Din comunități vor putea face parte persoane fizice, autorități locale, întreprinderi municipale, întreprinderi mici și mijlocii, asociații de proprietari și instituții publice. Participarea va fi voluntară, iar deciziile vor fi luate după principiul „un membru- un vot”. Comunitățile vor putea dezvolta proiecte pentru producerea, consumul, stocarea și gestionarea energiei, inclusiv din surse regenerabile, în beneficiul membrilor și al comunității locale, fără distribuirea profitului.

Proiectul permite și transmiterea în folosință către comunități a unor bunuri și infrastructuri energetice aflate în proprietatea autorităților locale. Autoritățile precizează că noul mecanism nu va introduce taxe sau impozite suplimentare și nu va necesita cheltuieli din bugetul de stat.

Comunitățile se vor putea finanța din cotizații, venituri proprii, donații și granturi. Potrivit Ministerului Energiei, noul cadru va facilita extinderea proiectelor-pilot și dezvoltarea unor inițiative energetice locale, în contextul obiectivului ca, până în 2030, energia electrică din surse regenerabile să reprezinte 31,2% din consumul final brut de energie electrică.

Citiți mai mult.

Politica fiscală pentru 2027, contestată de mediul de afaceri

Stimați cititori!

Puteți citi știrile Agro TV Moldova în formatul convenabil pentru dumneavoastră pe Facebook și Instagram, urmăriți-ne pe Tik-Tok și YouTube. De asemenea, abonați-vă la canalul nostru de Telegram și Viber.

Dacă aveți ceva de împărtășit cu redacția, trimiteți observațiile și știrile dumneavoastră pe adresa noastră de e-mail: contact@agrotv.md.