CODUL GALBEN de îngheț, valabil și sâmbătă

Serviciul Hidrometeorologic de Stat atenționează. Pentru sâmbătă este valabil avertizarea de Cod Galben de înghețuri, ceea ce înseamnă că, în orele nocturne și ale dimineții, la suprafața solului și izolat în aer, se prevăd înghețuri cu intensitatea de până la -2 grade Celsius.

Ulterior, pe parcursul zilei, cerul va fi parțial senin. Doar temporar și doar pe arii restrânse s-ar mai putea să cadă și câțiva stropi de ploaie. Vântul va bate moderat, iar valorile termice își vor păstra tendința pozitivă.

Astfel, zic meteorologii, mâine, maxima resimțită, la Nord, va urca până la +13 grade, în Centrul Moldovei și în Capitală, temperatura aerului va atinge +15 grade Celsius, iar în partea de Sud a țării se va situa în jurul valorii de +16 grade.

Mai rece va fi însă noaptea, când minima va oscila între -1 și +3 grade Celsius.

Duminică și în debutul săptămânii viitoare, soarele va avea și mai multă prioritate pe cer, urmând să contribuie mult la încălzirea valorilor termice, care, ziua, vor urca chiar și până la +20 de grade. Ținând cont de noua schimbare a vremii, dimineața, în zonele joase sau cele înalte, va reapărea ceața. Vântul va bate moderat, cu posibile intensificări.