Cod Galben de caniculă. Cum ne protejăm sănătatea

Serviciul Hidrometeorologic de Stat a emis Cod Galben de caniculă pentru următoarele zile.
Astfel, în intervalul 26-27 iulie, pe arii extinse, temperatura maximă a aerului va atinge valori de +33°C și mai mult. În acest sens, există o serie de riscuri de care e bine să ținem cont:

  • risc de afectare a stării de sănătate a populaţiei (leşinuri, crize de hipertensiune, insolaţii, arsuri, deshidratări), îndeosebi a celor din grupele de risc major (copiii, vârstnicii, bolnavii cu afecţiuni cronice, în special cardiace şi respiratorii);
  • afectarea capacităţii de muncă;
  • veştejirea, uscarea, îngălbenirea frunzelor, fructelor coapte şi necoapte, întreruperea creşterii culturilor agricole.

SE RECOMANDĂ:

  • evitarea expunerii prelungite la soare între orele 11 – 18;
  • purtarea pălăriilor de soare, hainelor lejere de culori deschise, confecționate din țesături naturale;
  • consumul zilnic a circa 1,5 – 2 litri de lichide;
  • evitarea excesului de cafea şi a consumului de băuturi alcoolice;
  • reducerea intensităţii şi ritmului activităţilor fizice.

Totodată, în perioada 23-29 iulie se va menține pericol excepțional de incendiu (clasa V) cu caracter natural.