Cireșele au gustul copilăriei

Dacă tot suntem în luna cireșarului, aceste fructe sunt dintre cele mai solicitate. Apar primele în vânzare, sunt gustoase și pot fi un desert delicios pe timp canicular. Totodată, ele ne aduc aminte de copilărie.   

În ultimul timp a devenit o modă, ca fructelor să le fie dedicate diverse evenimente, inclusiv la grădinițele de copii.

„M-am pregătit de festival foarte bine și minunat. Totul pentru cireși fac eu din suflet. Am pregătit chiar și un cântec dar trebuie să-l cânt cu toți copiii. Îmi plac cireșele că sunt bune, am fost la bunica și am mâncat doar cireșe.”

Copilăria de la oraș nu e identică cu cea de la țară. Nu are același farmec și nici poznele nu sunt ca ale lui Nică, din amintirile lui Ion Creangă.  

„Ce știi tu despre cireșe?

Cireșel și Cireșica stau la soare toată ziulica. Am învățat asta în grupa a patra. Nu am bunică la țară și nu m-am urcat niciodată în copac.”

În schimb, David are bunică la țară. Deci, norocul i-a surâs să mănânce cireșe direct din pom.

„La bunica Elena sunt cireșe, au un gust dulce, ele mereu sunt sau dulci sau acre, dar la bunica sunt doar dulci.”

Picii sunt învățați de mici cum să empatizeze, să comunice și să se bucure de tot ce le oferă copilăria și natura.

Olga Stici, educator:

„Se organizează anual Festivalul Cireșarii, deja suntem la a treia ediție. Am adunat copilași, aici predomină o atmosferă pozitivă, multă dispoziție și desigur mame grijulii.”

Ca să simtă și mai mult atmosfera de sărbătoare, mămicile au pregătit din timp bucate din cireșe.

Diana Alexei, părinte:

„Este un eveniment frumos, tematic care marchează că a venit vara, după atâta timp cu ploi. Și dacă e vară atunci sunt cireșe, ne bucurăm de aceste daruri ale naturii, ele sunt importante în alimentația copiilor mai ales cele care sunt culese din grădina proprie. Odată în plus le întărește imunitatea. Acest eveniment e sărbătorit cu cântecele și poezioare și chiar o mică expoziție realizată de părinți.”

Cireșele sunt o sursă bună de vitamina C, sunt lipsite de grăsimi, colesterol și sodiu. Conțin fibre, calciu, proteine, fier și sunt bogate în antioxidanți.