Circulaţia autocarelor spre Ucraina şi Rusia, reluată

Circulaţia autocarelor din Republica Moldova spre Ucraina şi Rusia a fost reluată.Unii ucrainenii din zonele mai puțin afectate au început să revină acasă. Iar moldovenii aflaţi în Moscova revin într-un număr foarte mare în Republica Moldova, însă sînt nevoiţi să tranziteze mai multe ţări din Europa, ocolind Ucraina.

Între timp, mulţi oameni continuă să se refugieze din Ucraina, iar Ambasada Republicii Moldova de la Kiev avertizează că nu toate drumurile sînt sigure.

Astfel, le recomandă celor care vin în Republica Moldova să se deplaseze mai întîi cu trenul spre graniţa de vest a Ucrainei. Apoi pot intra în Republica Moldova prin punctele nordice de trecere a frontierei. Alte informaţii pot fi aflate apelînd în exclusivitate la consulatele de la Odesa sau Cernăuţi, întrucît biroul de la Kiev a fost închis. Mai mulţi moldoveni, alarmaţi de actuala situaţie, au părăsit în aceste zile şi teritoriul Rusiei. Circulaţia autocarelor de pe ruta Chişinău-Moscova, a fost reluată de unele companii de transport încă de pe întîi martie. Fluxul cetățenilor moldoveni care revin din Russia, a crescut.

Astfel, cei care vor să-şi rezerveze bilete trebuie să o facă cu cîteva zile înainte. Preţurile biletelor s-au majorat, aproapre dublu, ajungînd pînă la aproximativ 200 de euro. Autocarele ce vin din Rusia în Republica Moldova şi care pînă acum tranzitau Ucraina şi-a schimbat itinerarul. Acestea trec mai întîi frontiera prin Letonia, Lituania, Polonia, Slovacia, Ungaria şi apoi România. Deplasarea pe acest traseu durează uneori mai bine de 48 de ore din cauza vămilor aglomerate.