Circa 74.000 de refugiați se mai află în Moldova

Numărul refugiaților ucraineni din Moldova este în continuă scădere. De la începutul războiului din țara vecină și până în prezent, adică în perioada 24 februarie – 12 iunie, în țara noastră au intrat peste 455.600 de cetățeni ucraineni. Dintre aceștia, pe întreg teritoriul Moldovei au rămas circa 74.000 de refugiați, cu aproximativ 1.000 mai puțini decât săptămâna trecută. 

Astfel, la moment, țara noastră găzduiește aproximativ 77.700 de oameni de alte naționalități,

În același context, potrivit Biroului migație și azil, până în această dimineață, au fost preluate peste 7.800 de cereri de azil, cu 100 mai multe decât săptămâna trecută.

Informația a fost prezentată astăzi de Ministerul Afacerilor Interne, care, în context, mai precizează, făcând referire la statistica ultimelor opt zile, pe segmentul de intrare MD – UA, în țara noastră au intrat peste 41.800 de cetățeni ai altor state. Dintre aceștia, puțin peste 3.700 de persoane au rămas în Moldova.

Cu referință la traversarea frontierei de stat de către cetățenii ucraineni în ultimele 24 de ore, a fost consemnat un număr de aproape 8.700 de treceri, dintre care circa 4.200 – pe direcția de intrare în Moldova, informează Poliția de Frontieră.