Circa 7 mii de moldoveni au revenit în țară

În jur de șapte mii de moldoveni s-au întors acasă în ultimele 24 de ore. Potrivit datelor oficiale, în perioada menționată, în punctele de trecere au fost înregistrate 11.500 de traversări, dintre care cele mai multe pe sensul de intrare în țară.

Din numărul total, 4.758 de oameni au trecut granița moldo-română, 1.509 au traversat frontiera cu Ucraina și 589 au revenit pe cale aeriană.

Totuși, cele mai tranzitate rămân a fi vamele Leușeni, Sculeni, Giurgiulești, Criva și Aeroportul Internațional Chișinău.

De asemenea, oamenii legii au semnalat mai multe acțiuni ilegale la frontiera de stat. Astfel, au fost înscrise opt încălcări ale regimului punctelor de trecere, doi conducători auto au ignorat regulile de folosire a vinietei, iar alte două persoane ar fi încercat să treacă vama cu acte falsificate.

Polițiștii de frontieră în continuare activează la capacitate maximă în vederea diminuării riscului de răspândire a infecției cu noul Coronavirus, dar și a respectării măsurilor de protecție individuală a personalului din subordine.