Cer variabil, fără precipitații prognozează sinopticienii

Pentru miercuri, 30 noiembrie, Serviciul Hidrometeorologic de stat prognozează cer variabil în toată țara. Vântul va sufla slab, la moderat din nord-est, cu viteza maximă de 6 m/s. Presiunea atmosferică va fi înaltă.

La nord, noaptea, mercurul din termometre va coborî până la -3°C, iar ziua, va atinge +5°C. 

În centrul republicii, în orele nocturne, temperatura nu va depăși -2°C, în timp ce în cursul zilei, se anunță +6°C.  

La sud, minima va fi de -1°C, iar maxima va urca până la +6°C.    

În următoarele zile, temperaturile vor varia. Precipitații esențiale nu se prevăd.