Cer variabil, fără precipitații prognozează meteorologii

Pentru joi, 19 mai meteorologii prognozează cer variabil, fără precipitații în toată țara. Vântul va sufla slab, la moderat din nord-vest, cu viteza maximă de 8 m/s. Presiunea atmosferică va fi ridicată.

La nord, noaptea, mercurul din termometre va coborî până la +3°C, iar ziua, va atinge +20°C.

În centrul republicii, în orele nocturne, temperatura nu va depăși +4°C, în timp ce în cursul zilei, se anunță +21°C.

La sud, minima va fi de +5°C, iar maxima va urca până la +22°C.

În următoarele zile, temperaturile vor varia. Precipitații esențiale nu se prevăd.