Cer variabil, fără precipitații prognozează meteorologii

Pentru vineri, 4 februarie, meteorologii prognozează cer variabil, fără precipitații în toată țara. Vântul va sufla slab, la moderat din nord-vest, cu viteza maximă de 7 m/s. Vremea va fi determinată de o zonă de aer cu presiunea atmosferică normală.

La nord, noaptea, mercurul din termometre va coborî până la -10°C, iar ziua, va atinge +3°C.

În centrul republicii, în orele nocturne, temperatura nu va depăși -9°C, în timp ce în cursul zilei, se anunță +4°C.

La sud, minima va fi de -8°C, iar maxima va urca până la +5°C.

În următoarele zile, temperaturile vor varia. Precipitații esențiale nu se prevăd.