Cer decretarea stării de forță majoră

Conducerea asociațiilor agricole din țară solicită decretarea stării de forță majoră în raioanele afectate de secetă. Despre aceasta s-a discutat în cadrul ședinței comune a Consiliilor Administrative a Federației Naționale a Fermierilor din Moldova (FNFM), Federației Agricultorilor din Republica Moldova (FARM) și Uniunii Republicane a Asociaţiilor Producătorilor Agricoli (UniAgroProtect).

La întrunire au participat Ministrul Agriculturii, Ion Perju, dar și secretarul de stat, Mihail Machidon.

Părțile au convenit la organizarea unei întrevederi cu premierul Ion Chicu. De asemenea, reprezentanții FARM, UAP și FNFM au adoptat proiectul unei declarații comune.

Declarația comună a FNFM, FARM și UAP:

  • Declararea situație de forță majoră în regiunile țării afectate masiv de secetă;
  • Revizuirea mărimii compensației la hectar cu atragerea fondurilor suplimentare;
  • Scutirea producătorilor agricoli afectați de secetă de plata impozitelor, taxelor și plăților în Fondul social pentru perioada 01.04.2020-01.09.2021;
  • Subvenționarea procurării semințelor și îngrășămintelor necesare pentru semănatul de toamnă a agricultorilor, care au fost afectați de secetă;
  • Încurajarea sistemului bancar să ofere credite la dobânzi rezonabile producătorilor agricoli pentru ciclul agricol 2020-2021;
  • Adoptarea Legii cu privire la compensarea pagubelor suportate de către agricultori în urma calamităților naturale;
  • Reexaminarea Regulamentului privind modul de acordare a compensațiilor pentru diminuarea consecințelor secetei și grindinei asupra recoltei anului 2020 după consultările cu organizațiile reprezentative ale producătorilor agricoli;
  • Constituirea unei comisii speciale pentru situațiile excepționale în agricultură, în care ar fi prezenți reprezentanții organizațiilor fermierilor.

În contextul celor expuse FNFM, UAP, FARM susțin acțiunile de protest ce au loc în raioanele afectate de secetă și apelează către toți agricultorii din țară să se solidarizeze pentru ași apăra drepturile. În lipsa acțiunilor concrete, o mare parte din agricultori vor falimenta.

În caz de nu se vor lua măsuri eficiente pentru depășirea situației de criză fără precedent din agricultură FNFM, UAP, FARM va chema toți fermierii la acțiuni ample de protest împotriva tratamentului iresponsabil al autorităților statului față de situația din sectorul agricol.