Cele mai mari orașe din RM sunt pregătite pentru sezonul de încălzire

După ce reprezentații din domeniu din Capitală au anunțat că sunt pregătiți pentru noul sezon de încălzire, și cei din municipiul Bălți au anunțat acest lucru, iar în următoarele zile, dacă vremea se va răci, agentul termic va fi deja livrat. Potrivit reprezentanților „CET-Nord”, întreprinderea este pregătită tehnic, iar primele care vor avea acces la căldură sunt cele 91 de instituțiile medicale și de învățământ din oraș, relatează NordNews.

„Avem nevoie foarte mult de căldură, în special la grădiniță, deoarece copiii sunt mici și le este frig, din cauza aceasta apar viroze și diferite boli.”

„Da, desigur, este cam răcoare”, au spus locuitorii.

Între timp, bălțenii spun că sunt gata să mai aștepte până agentul termic va ajunge și în blocurile locative.

„Acuma nu trebuie, este devreme. Pentru noi este o temperatură încă normală. Poate cineva vrea mai cald, dar pe mine mă aranjează.” 

Oamenii se tem de facturile mari la energia termică, dar puțini sunt cei care au solicitat deja compensații. Cei mai vulnerabili sunt familiile cu mulți copii.

„Da, soția merge acum la primărie. Noi avem cinci copii și ne trebuie. Acum merge la primărie să completeze cererea.”

„ – Nu.

– De ce?

– Compensații cred că se dau pentru bătrâni, pentru categorii speciale.”

„Nu, încă nu. Trebuie să ne ducem mâine.”

„O să mă strădui să fie totul bine, nu trebuie să fim cu moralul la pământ, trebuie să mergem înainte. Greu, ușor, înainte să mergem.”

„Cel mai probabil că voi locui împreună cu părinții într-o casă. Soțul nici nu are un salariu cu care să putem achita factura la gaz” , au mai spus bălțenii.

Reprezentanții CET-Nord spun că sunt gata să livreze agent termic în instituțiile publice, la solicitare.

Igor Savin, Director tehnic la SA „CET-Nord”: „Se finalizează lucrările la cazanul nr. 5, care va fi reparat până la sfârșitul lunii octombrie. Putem spune că din punct de vedere tehnic, utilajul centralei este pregătit. Totul depinde de prognoza meteo. Săptămâna aceasta este mai cald, dar personalul nostru monitorizează temperatura medie în fiecare zi și seară. Când vor fi întrunite condițiile și vom avea o temperatură de cel puțin 10 grade, vom începe să conectăm și blocurile locative.”

Anul trecut, blocurile locative din Bălți au fost conectate la agentul termic la începutul lunii noiembrie.

În acest sezon de încălzire, consumatorii vor plăti 3.052 de lei pentru o Gcal, cu 937 de lei mai mult decât până acum sau o creștere cu 45%.

Recent, ANRE a aprobat și un nou tarif la gazele naturale. Astfel, din 1octombrie, consumatorii vor plăti aproape 30 de lei pentru un metru cub de gaze.