Cele mai bune produse autohtone, la Bălți

Producătorii din Republica Moldova au profitat de vremea bună și au organizat un târg de toamnă în centrul orașului Bălți. Piața municipală „Vasile Alecsandri” a fost invadată de miros de levănțică, cașcaval și copturi de casă.

Gheorghe Sîncu a venit din satul Cernoleuca, raionul Dondușeni. Are o afacere de familie cu care se mândrește.

Gheorghe Sîncu, producător, s. Cernoleuca, r. Dondușeni: „Avem o plantație de trei hectare de lavandă și am venit cu produsele noastre naturale. Produsul principal la noi este lavanda, uleiul de lavandă, este apa de lavandă. Avem buchete de lavandă, avem ceai de lavandă, avem săculețe cu floare uscată de lavandă de pus în dulap.”

Mirosul de cașcaval francez a ademenit cumpărătorii. Acesta este produs chiar de un francez, căsătorit cu o moldoveancă și stabiliți cu traiul în raionul Rezina.

Thierry Ernst, producător, r. Rezina: „Eu sunt francez și trăiesc în Moldova. Noi facem din lapte de capră și lapte de vaci. Este cașcaval tradițional francez. Noi îl facem și cu busuioc. Noi am făcut și dulceață, pentru a o combina cu cașcaval.”

Iar Varvara Kîvîrjîk a venit în nordul țării tocmai din Găgăuzia pentru a scoate în vânzare plapume de lână de cea mai înaltă calitate.

Varvara Kîvîrjîk, antreprenor, UTA Găgăuzia: „Cea mai importantă producție ale noastră, desigur, sunt plapumele de lână, pe care, pe ziua de azi, puțini mai fac. Pentru aceste plapume noi coasem și lenjerie de pat, ca oamenii să nu mai caute în alte locuri. Ne străduim ca toate materialele să fie naturale. Iar la Bălți noi venim deja de 15 ani.”

Oamenii veniți la târg spun că se bucură de oferta generoasă, dar și de prețurile accesibile.

„E foarte fain că așa ceva se desfășoară în orașul nostru, pentru că sunt mulți oameni, drept urmare există cererea. Iar când există cererea, există și oferta.”

„Multe lucruri importante, necesare pentru casă și pentru, eu știu, pentru toți.”

„Sunt mulți producători din Moldova, autohtoni.”

„Este minunat că ei există. Sper că vor fi și răsplătiți pentru munca sa.”

„E foarte interesant, îmi place. Găsești foarte multe lucruri noi.”

„Prețurile sunt bune, accesibile, chiar și pentru pensionari. Un târg fain, mare, aici multe se pot găsi”, spun oamenii.

Organizatorii spun că expo-târgul din Bălți are drept scop promovarea și susținerea producătorului autohton, extinderea piețelor interne şi externe și stabilirea noilor contacte de afaceri.

Galina Codița, director Filiala Bălți, Camera de Comerț și Industrie: „Astăzi pe piață avem peste 30 de agenți economici, reprezentanții businessului mic și mijlociu din țară, care, practic, geografic reprezintă întreaga Republica Moldova. Orașul Bălți rămâne a fi o platformă, unde își pot promova serviciile, mărfuri, de fapt, pe cât de calitative, pe atât și de competitive pe piața noastră internă, cât și cea externă”

La târgul din Bălți participă agenți economici din Briceni, Soroca, Rîșcani, Basarabeasca, Nisporeni, Ialoveni, municipiile Chișinău și Bălți, Ceadîr-Lunga și Comrat. Acesta se va desfășura până pe 12 noiembrie inclusiv.

 

sursa: NordNews.md