Ceban: Gazul s-ar putea ieftini cu cel puțin doi lei în scurt timp

Gazul s-ar putea ieftini cu cel puțin doi lei în scurt timp. Săptămâna viitoare, Moldovagaz va depune o cerere în acest sens la Agenția pentru Reglementare în Energetică. Declarația a fost făcută pentru cei de la TV8 de către directorul Moldovagaz, Vadim Ceban, care a precizat că, în prezent, sunt mai multe premise pentru ajustarea tarifului în vigoare.

Precizăm că, în prezent datorită compensațiilor, în funcție de gradul de vulnerabilitate, consumatorii achită pentru un metru cub de gaz între 12 și 18 lei. Astfel, dacă tariful la gaz va scădea cu doi lei, de ieftinire vor beneficia în mare parte doar consumatorii mai puțin vulnerabili.

În prezent, consumatorii achită pentru un metru cub de gaz 18 lei și șase bani, cu TVA inclus.