Ce vreme ne așteaptă în week-end

După câteva zile în care am tremurat la propriu, vremea de afară ne va bucura, din nou, cu soare pe cer și maxime normale pentru sfârșitul lunii septembrie, anunță Serviciul Hidrometeorologic de Stat.

Astfel, conform meteorologilor, sâmbătă, cerul va fi în cea mai mare parte a zilei parțial senin. Valoarea maximă a aerului va fi de +20 de grade, iar vântul va sufla slab și moderat.

Și noaptea va fi puțin mai cald, cu minime care vor oscila între +8 și +13 grade Celsius.

Vremea va rămâne stabilă atât termic, cât și atmosferic și duminică. Totuși, începând că săptămâna viitoare, chiar dacă soarele va străluci pe cer, atât maxima, cât și minima vor coborî, din nou, cu câteva grade. De asemenea, și vântul s-ar putea să se intensifice, inclusiv și în timpul zilei.